Donaţie de măşti la Spitalul Raional Ungheni

 

Donaţie de măşti la Spitalul Raional Ungheni

Luni, 27 iulie 2020, cu binecuvântarea Preasfinţitului PETRU, Episcop de Ungheni şi Nisporeni, Protoiereul Andrei URSOI, paroh al bisericii „Sfântul Apostol şi Evanghelist Luca”, de pe teritoriul Spitalului Raional Ungheni, a făcut o donaţie de 4 mii de măşti de protecţie, respectivului spital.

Aceste măşti – confecţionate din material corespunzător – au fost făcute şi donate de părintele paroh şi enoriaşii bisericii menţionate.

Directorul Spitalului Raional Ungheni, Dnl Andrei ALEXEEV, cel căruia i-au fost înmânate coletele cu cele 4 mii de măşti de protecţie, a adus sincere mulţumiri Protoiereului Andrei şi enoriaşilor lui, pentru acest act de binefacere, foarte util, în contextul situaţiei create de pandemia COVID-19.


Comentarii

Postări populare de pe acest blog

20 tone 165 kg de cărbuni oferite prin act caritabil, unor familii vârstnice

Ajutor social oferit unei familii nevoiașe

Act caritabil în Sculeni, Ungheni