20 tone 165 kg de cărbuni oferite prin act caritabil, unor familii vârstnice

 

Luni, 4 octombrie 2021, din inițiativa și cu aportul Înaltpreasfințitului PETRU, Arhiepiscop de Ungheni și Nisporeni, s-a înfăptuit un Act de Caritate pentru persoanele în etate și cu grade de dizabilitate din unele localități ale Protopopiatelor Ungheni și Călărași.

Respectivul act de binefacere ce a constat în oferirea a 20.165 kg (20 tone 165 kg) de cărbuni, pentru perioada rece a anului.

Această generoasă faptă de milostenie a fost înfăptuită datorit fructuoasei colaborări dintre Asociația Obștească Ortodoxă „Caritate și Fapte Bune” al cărei Președinte este chiar Înaltpreasfințitul Arhiepiscop PETRU și Asociația Obștească „Soarta”, condusa de Dna Asea RAILEAN, dar și cu sprijinul poporului olandez, oferit prin donația Fundației MAX Maakt Mogelijk.

Menționăm că Doamna RAILEAN, Directoarea A.sociație, înfăptuiește cu generozitatea multe acte de caritate în toată țara, în deosebi la Soroca, localitatea de baștină. Iar de data aceasta a binevoit să ofere pentru încălzire cărbuni și unor nevoiași din cuprinsul Episcopiei de Ungheni și Nisporeni.

Această milostenie, care a fost înfăptuită astăzi, este cu adevărat o binecuvântare pentru persoanele-pensionare, deoarece se apropie perioada rece a anului și multe dintre ele nu au cu ce-și încălzi casele.

Toate cele 56 de persoane, care au venit să primească acele câte 360 kg de cărbuni, au avut inima plină de bucurie, pentru că prin această faptă de milostenie, au simțit sprijin și ajutor din partea Bisericii.

Astfel, toți beneficiarii acestui important act caritabil, i-au mulțumit Înaltpreasfințitului nostru Arhiepiscop și Doamnei Asea RAILEAN, pentru dragostea și disponibilitatea de ai ajuta să aibă posibilitatea de a-și încălzi casele în perioada rece a anului.

Menționăm că Înaltpreasfinția Sa a fost însoțit la această activitate de pr. Ioan GAJIM, Vicepreședintele Sectorului Eparhial Asistență Socială și Caritate, prot. Bartolomeu TURTUREANU, Protopop de Ungheni, prot. Grigore DODON, Protopop de Călărași, dar și de preoții parohi ai satelor unde a fost înfăptuit actul de caritate.

pentru mai multe poze, accesați:

https://episcopia-ungheni.md/ro/uncategorized/20-tone-165-kg-de-carbuni-oferite-prin-act-caritabil-unor-familii-varstnice/

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Ajutor social oferit unei familii nevoiașe

Apel la Milostenie