Preasfințitul Episcop PETRU, în mijlocul persoanelor nevoiașe

 

Preasfințitul Episcop PETRU, în mijlocul persoanelor nevoiașe

    După oficierea Sfintei Liturghii în parohia „Sf. M. Mc Gheorghe” din sat. Păruceni, raionul Nisporeni, Preasfințitul PETRU, Episcop de Ungheni și Nisporeni, s-a deplasat în satul Vărzărești, raionul Nisporeni, unde a vizitat cîteva familii nevoiașe.

    Prima persoană nevoiașă căreia Ierarhul i-a pășit pragul a fost o soră întru Hristos, care acum se află în grija Protoiereului Serghei NOVAC, parohul bisericii „Cuv. Ambrozie de la Optina” din localitate sus numită. Părintele Serghei aflând de această persoană că este singură în casă pe această perioadă rece a anului suferind de o boala la picioare care nu se poate deplasa și neavând nici lemne, chiar nici sobă pentru a încălzi casa, nici produse alimentare, creștinii din această parohie împreună cu duhovnicul lor Protoiereul Serghei, și-au luat angajamentul să îngrijească de această soră a noastră fiind în suferință, au început să aducă casa într-o stare cât de cât decentă, ca să poată locui mai departe în ea, făcându-i soba și celelalte lucruri destul de necesare pentru trai. Ierarhul fiind de față aici, a discutat cu cei prezenți încredințându-i că fac un lucru foarte măreț ajutând un sărac aflat în nevoie și totodată s-a implicat personal în aceasta lucrare unde va fi acordat un ajutor și din partea Episcopiei.

    Altă familie vizitată de Stăpânul nostru, a fost una, unde locuesc două femei, într-o casă care se prăbușește. Fiindcă femeilor le este foarte greu să înceapă a construi un loc unde să poată locui pentru că casa unde locuiesc acum este avariată și gata să se demoleze și la fel ca și în cazul de mai sus nu e nici căldură nici alte condiții de trai. Acesta e următorul proiect pe care o să-l înceapa Părintele Serghei, împreună cu creștinii la care va lua parte și Episcopia de Ungheni și Nisporeni. Aici rugăm stăruitor pe toți cei de bună credință să nu fie indiferenți față de acest caz, să contribuim cu toții la construcția unei căsuțe atât de necesară pentru această familie nevoiașă rămasă practic fără adăpost în mijloc de iarnă. Tot aici, Preasfinția Sa a adus produse alimentare pentru aceasta familie.

    Ultima familie vizitată de Stăpânul nostru a fost familia Gorceag din comuna Vărzărești, raionul Nisporeni. Această familie social-vulnerabilă din patru membri dintre care doi copii ambii cu handicap sporit iar unul din ei este chiar țintuit la pat.

    Aici, cu stăruința pr. Serghei NOVAC, parohul bisericii „Cuv. Ambrozie de la Optina” din localitate sus numită, s-a construit o căsuță frumoasă amenajată cu mobilă și tot ce este necesar. Chiriarhul a adus produse alimentare plapume și mai multe lucruri necesare pentru casă.



Comentarii

Postări populare de pe acest blog

20 tone 165 kg de cărbuni oferite prin act caritabil, unor familii vârstnice

Ajutor social oferit unei familii nevoiașe

Act caritabil în Sculeni, Ungheni